miercuri, 24 iunie 2009

Palma de Mallorca, plaje superbe, viata de noapte!

Am ajuns sa discutam si despre insula Mallorca, una dintre cele cinci Insule Baleare. Celelalte sunt Ibiza, Menorca, Formentera si Dragonera.

Plutind intre Spania si coasta Africii de Nord, Mallorca este o destinatie preferata de turistii germani si britanici, dar si de italieni, pentru plajele superbe si viata de noapte: adevarata distractie incepe dupa ora 21:00 si tine pana a doua zi in zori.

Cele mai populate statiuni sunt pe partea dreapta a golfului Palmei (Can Pastilla, Playa de Palma si Arenal), aici se inghesuie nemtii, zona fiind impanzita de baruri, cluburi, magazine, saune si chiar hoteluri administrate de ei.

In partea sud-vestica a insulei se afla Santa Ponca, Palma Nova si Magaluf. Acesta din urma este orasul britanicilor.

Sunt prea multe locuri de vizitat, zone care sa va lase uimiti de frumusetea, dar si curatenia lor. Iata cateva puncte celebre:

► Palma de Mallorca – capitala insulei. Aici puteti vizita impunatoarea catedrala gotica La Seu, construita de Jaime I, primul cuceritor al insulei, centrul vechi al orasului si El Pueblo Espagnol, un muzeu in aer liber cu case de tip spaniol, dar si cu tipic maur sau maiorchin. De asemenea, aici va puteti plimba cu trenul. Sunt si autobuze care fac turul orasului si opresc in zonele importante, o astfel de calatorie nu depaseste 5 euro.

► Porto Pollencaoras cochet, cu port de iahturi, oprire indicata in drum spre Cap De Formentor, punctul nordic al insulei, de unde in zilele senine se vede Menorca in departare (drumul pe serpentine pana acolo insa este spectaculos); Alcudia, unde se poate vizita orasul initial, inchis intre ziduri.

► Arenal - Aici e orasul cel mai populat de nemti. Va puteti bucura de multimea de discoteci, baruri, pub'uri, saloane de masaj, inclusiv de ''Ober Ohne''...adica topless, cluburi care se deschid la 22:00 si sunt special destinate barbatilor singuri care-si cauta o companie de-o noapte, aici beneficiind de preturi cam piperate, dar de o atmosfera minunata creata de animatoarele de la bar toate fiind ''Ober Ohne''.

► Manacor , celebra fabrica de perle, de vizitat in drum spre Cuevas del Hams si Cuevas del Drach. Mai toate pesterile din regiune au fost amenajate la inceputul secolului al XX-lea de dl. Vidal si apoi de fiul lui. Detin instalatii de iluminat care coloreaza spectaculos peretii pesterilor, iar in Cuevas del Drach, in fiecare zi, se coboara la aprox. 300 m adancime si se asista la un spectacol: un concert de muzica clasica – interpretii insa se afla pe doua gondole ce plutesc usor pe lacul subteran din pestera. Am fost, am vazut si am plecat de acolo cu o singura dorinta, sa revin ori de cate ori am ocazia!

► Valdemossa – mic satuc maiorchin, situat la aprox. 25 km de Palma, are in centru o manastire celebra. Aici au trait intr-o iarna Chopin si George Sand care a si scris o carte, “O iarna in Mallorca”, care a facut celebra insula. Manastirea mai are insa o chilie, cartuha, amenajata pentru a putea vedea cum traiau calugarii in vremurile in care ordinul mai era activ. Chilii micute, cu terase dragute, transformate in gradini, o surpriza – un concert la pian de Chopin tinut in fosta sala de mese a manastirii - si casute cochete, in fata carora localnicii scot ce au mai de pret – ghivece de flori si obiecte de portelan, aceasta este Valdemossa.

De asemenea, insula are Aqua Land, parcul de distractii cel mai indragit de copii, dar si de cei care vor senzatii tari create de tot felul de instalatii, de la tobogane imense si pana la piscine.

Nu demult, de doi ani, s-a deschis si un important Aquarium care contine cele mai multe specii de pesti din Europa. Intrarea e 8 euro. Va trebuie cel putin o ora ca sa treceti in viteza cu privirea peste sutele de acvarii in care veti vedea de la specii de pesti foarte mici si pana la pui de rechin.

Asa cum scrisesem si in celelalte doua prezentari facute de mine despre Insulele Canare si Londra, am s-o fac si aici, adica sa va dau cateva ponturi despre cazare.

Eu unul merg in Mallorca in fiecare an incepand din 2005. De fiecare data cand merg, stau cate 2-3 luni, insa am devenit un fel de localnic pe-acolo si cunosc multe secrete pe care turistii nu au cum sa le descopere decat daca ar sta cel putin 2 luni.

Daca alegeti Mallorca, va recomand cea mai ieftina zona, ARENAL. Aici totul este ieftin, de la produse alimentare si pana la cazare, rent a car, orice. Cazarea cea mai ieftina se afla in general pe linia a 2'a si a 3'a de la plaja.

Hostelurile sunt cele mai importante locuri. Exista un hostel acolo, care este cel mai luxos si mai ieftin: HOSTAL ATLANTA, situat pe linia a 3'a, la doar 3 minute de plaja, exact la capat, unde este Balneario 0 (mai sus cu 200 de metri de statia de taxiuri), la care in 2008 au fost terminate lucrarile de modernizare. Camerele arata ca la un hotel de 3 stele (nu glumesc), iar preturile sunt de doar 25 de euro de persoana in plin sezon, si de 18-20 de euro/pers intre mai-iunie si august-octombrie. Din octombrie poate ajunge chiar si la 15 euro/pers.

Dar daca vreti ceva mai modest, insa pe-a doua linie, puteti alege HOSTAL LIDO. Pentru cei care sunt mai pretentiosi, pot alege Hotelul Playa Golf unde o camera in regim single este de 50 de euro, iar in regim double de 90 de euro.

Hotelul REINA DEL MAR, de trei stele, este situat tot in El Arenal, la 300 m de plaja. E dotat cu aer conditionat, telefon, minibar, tv, baie in camera, safe-box in camera (e 5 euro pe zi), are sala de joaca pt copii, e hotelul ideal pentru familiile care vor sa se simta ca acasa.

Mancarurile
Daca alegeti sa mancati la restaurante va recomand cu toata increderea pe oricare dintre ele, aici preturile sunt accesibile. Difera cu cateva zeci de centi preturile, asa ca, fara probleme, puteti opta pentru un restaurant pe prima linie.

Daca vreti, insa, sa va impresionati partenerul cu o mancare deosebita sau cu o pizza cu diametru de 60 de cm, va recomand Restauranul '' Doisprezece Apostoli''.

Intr-una dintre fotografiile facute de mine se vede una dintre cele trei tornade care au facut ravagii in dupa-amiaza zilei de 4 octombrie 2007.

Pentru persoanele gay exista in Arenal doua baruri,Queens si Sa Bota, iar in Palma de Mallorca, pe strada Juan Miro, veti gasi o multime de baruri specifice, hotelul Rosa Mar care este hotel doar pentru persoanele gay si desigur renumita discoteca Black Cat, unde intrarea e 10 euro cu o consumatie inclusa in pret, unde gasiti turisti din toate colturile lumii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu