Slovenia

Este o tara mica cu 6 parcuri naturale protejate de UNESCO care includ lacuri glaciare , numeroase pesteri si locuri de relaxare.

Pentru a te bucura de toate acestea un tur al Sloveniei este bine venit in orice anotimp. Preturile sunt putin mai mari decat in Romania, dar nu vei spune in niciun moment ca ai platit degeaba.

Cazare

Cazarea la pensiuni este intre 15 si 25 de Euro cam in toate orasele si nu necesita rezervare. Sistemul de informare pentru turisti “Tourist Info” este foarte bine dezvoltat si in orice oras te-ai afla - mare sau mic – este informat despre atractiile din zona, ti se ofera harti ale zonei si mai ales ti se ofera posibilitati de cazare. Atentie, aceste “Tourist Info” au program doar intre 8:00-19:00.

Ce sa vizitezi

Slovenia

Acest tur include majoritatea atractiilor din Slovenia si incepe cu capitala – Lubliana - zona de munte - BledKrankska Gora – o multime de pesteri renumite si se incheie pe coasta Marii Adriatice la o petrecere pe plaja .

Lubliana - este capitala Sloveniei si cel mai mare oras, situat in centrul tarii. In Lubliana merita vizitat Castelul care se afla pe dealul din centrul orasului, este un castel construit in 1495 de o marime impresionanta. Accesul in castel este gratuit, iar aici poti admira galeria de arta “Galerija Rustika” cu obiecte traditionale slovene sau poti vizita Muzeul Virtual cu proiectii 3D.

Intrarea in muzeu costa 3.3EUR pentru adulti si 2.04 EUR pentru studenti si copii. In curtea interioara a castelului te poti delecta cu un concert sau o piesa de teatru la una dintre terase si poti servi un pahar de vin sau o prajitura.

In Slovenia parcurile naturale sunt la mare cautare fiind foarte bine organizate pentru turisti si bine intretinute. Unul dintre acestea este Krankska Gora unde iarna se poate schia avand o capacitate de 20.200 de schiori pe ora, iar vara este un paradis natural tocmai bun de o plimbare cu bicicleta.
Aici se afla si trambulina de la Planica unde s-a realizat recordul mondial la saritura cu schiurile fiind de 239 m in 2005.

Lacul glaciar Bled este punctul de atractie principal si un loc ideal pentru relaxare. In mijlocul lacului se afla o insula cu o biserica veche al carei clopot, atunci cand suna, se spune ca poarta noroc turistilor. De pe malul lacului se poate inchiria o barca pentru a se ajunge pe insula, costul fiind de 5 EUR pe ora. La sud de Bled se afla lacul Bohinj si cascada Savica avand o lungime totala de 78 de m.

Pestera Postuina este cea mai mare pestera din tara si una dintre cele mai mari din Europa, avand o lungime de 20.570 m, fiind creata de raul Pivka. Aici se afla Proteus anguinus, asa numitul Human Fish care este protejat de lege in Slovenia.

Vizitarea celor 20 de km de pestera se face intr-un tur organizat din ora in ora, se parcurg 12 km cu un mini-tren, iar restul pe jos. Costul de vizitare este 20 de euro pentru adulti si 16 euro pentru studenti si copii. Langa pestera se afla castelul Predjama, costul unei vizite este de 8 euro. Vara , in fata castelului se organizeaza “Erazem's Medieval Tournament” cu obiceiuri din secolul al XVI-lea si turniruri cavaleresti

Un lant faimos de pesteri se afla la “Škocjan Caves”, un loc greu de ajuns fara masina personala. Lungimea totala a pesterilor este de peste 5 km si ceea ce le face speciale este adancimea la care se afla: 200 m, imaginea creata fiind a unui canion intr-o pestera.

Centrul distractiei in Slovenia se afla in orasul Piran , aflat pe coasta Marii Adriatice, fiind renumit prin petreceri pe plaja si scufundari.