Ocuparea nordului Moldovei, in 1775, dupa Pacea de la Kuciuk Kainargi, s-a produs intr-un moment dintre cele mai dificile si complexe ale istoriei romanilor. Anexarea viza in fapt continuarea planurilor imperiale, expansionoste si totodata, incerca sa zadarniceasca acapararea Principatului de catre Rusia. Habsburgii s-au instalat aici, inca din septembrie 1774, chiar inainte de a primi incuviintarea oficiala a Portii otomane.
Impropriu denumita Bucovina, „cheia Moldovei”, avea sa fie timp de aproape un secol si jumatate sub ocupatie habsburgica. In jurul toponimului Bucovina s-au vehiculat diverse supozitii. Unele surse considera ca denumirea tinutului ar avea la baza germanul Buche, Buken′land sau Bukowina – „Tara fagilor”. Din pacate unii istorici invoca o etimologie ucraineana sau chiar poloneza a toponimului. Se pare totusi ca termenul slavon buc a dat, intradevar, pe acela de bucovina cu intelesul de padure de fagi sau faget. Dar numele „bucovina” desemna, local, o simpla padure de fagi, nu o zona geografica.
Transformarea apelativului „bucovina” in toponim, pentru a defini o zona istorica, o entitate istorico-geografica si administrativa – care avea sa insemne intreg tinutul Cernauti, cu ocolul Cimpulungului pe Ceremus (sau Rusesc), cu circa doua-treimi din tinutul Sucevei si cu aproape intreg ocolul Cimpulungului Moldovenesc – nu s-a facut dintr-odata, ci in mod treptat, mai ales dupa ce la 1786 zona a fost incorporata in provincia imperiala Galitia. In concluzie, denumirea tinuturilor a fost „fabricata” tocmai pentru a distinge fostul teritoriu moldovenesc de provincia mama.
Initial, teritoriul ocupat era mult mai mare, insa, abia dupa 1779 trupele imperiale s-au retras pe frontierele stabile care au dainuit pana in 1918; habsburgii administrand o suprafata de 10.442 km2 cu o populatie de circa 75.000 de locuitori si privand Moldova de doua din fostele sale capitale: Siret si Suceava.
Primul guvernator al tinuturilor a fost generalul Gabriel baron de Splény, care a cautat prin diverse mijloace, inclusiv inmultirea scolilor primare si latinesti, sa castige simpatia populatiei. Pe de alta parte, toata polulatia Bucovinei, indiferent de etnie, de la episcop la taran, a fost obligata, in toamna anului1777, sa depuna juramant de credinta fata de imparat.
Dar generalul Splény nu a reusit sa-si duca la indeplinire planul intrucat in anul 1778 a fost inlocuit cu generalul Karl baron von Enzenberg. Acesta urmarea cu prioritate militarizarea si germanizarea zonei, dupa modelul austriac si in plan secundar viza continuarea infiintarii de scoli preponderent cu predare in limba germana.
Prin inaltul prescript imperial din 6 august 1786 imparatul Iosif al II-lea a decreteaza incetarea administratiei militare si inglobarea Bucovinei in administratia Galitiei. Cat timp s-a aflat sub administratie galitiana, intre1786 si 1849, Bucovina a cunoscut cea mai nefasta perioada de ocupatie. Dupa anexare, dar mai ales sub administratie galitiana, in zona au fost colonizati ruteni, hutuli, germani, polonezi, slovaci lipoveni, armeni si chiar maghiari.
Campania de deznationalizare a populatiei romanesti a inceput imediat prin interzicerea limbii romane in scoli si in serviciile publice. Incepand cu anul 1793 a fost suspendat invatamantul primar ca obiectiv obligatoriu, majoritatea scolilor au fost decretate romano-carolice iar invatatorii au fost numiti preponderent cei de origine poloneza.
In plan religios, politica de catolicizare initiata de autoritatile galitiene a incercat descentralizarea si suprimarea bisericii ortodoxe. Astfel, din 1782 un numar de 14 manastiri au fost desfiintate iar averea acestora a trecut in proprietatea statului. Au ramas sa functioneze, cu un numar restrans de calugari, doar trei manastiri: Dragomirna, Putna si Sucevita. Din cele peste 400 de parohii, existente initial in Bucovina, pe la 1800 ramasesera doar 207.
Revolutia de la 1848 avea produca schimbari importante pentru Bucovina. La 26 iunie 1848, la Viena, in Adunarea Constituanta, bucovinenii au obtinut 8 mandate si au cerut, printre alte revendicari, separarea Bucovinei de Galitia si constituirea ei in tara de coroana, autonoma. Prin constitutia austriaca din 4 martie 1849, Bucovina a fost declarata provincie autonoma a Casei de Austria, cu titlul de Ducat. Dupa aceasta perioada de timp Bucovina a fost condusa de contele Rudolf Meran.
Romanii din Bucovina au beneficiat de o viata politica, nationala, religioasa si culturala proprie. Fruntasii politici bucovineni, incepand cu Dosoftei Herescu, Isaia Balosescu, urmand cu Hurmuzachestii, mitropolitul Silvestru si intreaga generatie a marii Uniri, au practicat totdeauna fata de Viena o politica protestatara.
Pe plan cultural, in toata aceasta perioada, s-au afirmat personalitati de marca, precum istoricii Eudoxiu Hurmuzachi si Dimitrie Onciul, Teodor Stefanelli, folcloristul Simion Florea Marian, scriitorii Iraclie Porumbescu si Constantin Morariu, poetul Dimitrie Petrino, pictorul Epaminonda Bucevschi si compozitorii celebri Ciprian Porumbescu, Tudor Flondor, Eusebiu Mandicevschi.
Constituirea Consiliului National Roman, in octombrie 1918, va avea un rol important in realizarea unirii Bucovinei cu Romania. Varful de lance al miscarii prounioniste era alcatuit : Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Ion Nistor si Sextil Puscariu, din oameni de seama ai locurilor.
La 28 noiembrie 1918 s-a organizat un Congres general la Cernauti incadrul caruia s-a proclamat unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei cu Romania, reparand in acest fel actul de forta faptuit la 1775. Dupa votarea Constitutiei din 1923, Bucovina a fost integrata in viata politica si administrativa a Regatului Roman.
Ca urmare a Pactul Ribbentrop-Molotov semnat la 23 august 1939 intre URSS si Germania nazista, Romania pierde printre alte teritorii, nordul Bucovinei si tinutul Hertei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu